Stil versus forță brută

Stil versus forță brută
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Bute este favorit clar în meciul cu Edison Miranda.
Pariorii îi dau românului o cotă de cinci ori mai bună decât cea a
columbianului. Și specialiștii nobilei arte îl creditează cu prima
șansă tot pe Lucian, după ce i-au scanat pe cei doi.

Fizic. Lucian este în cea mai bună formă din
carieră, după ce s-a pregătit la Miami. Stafful său susține că
pulsul îi revine în numai 60 de secunde de la 210 la 130 de bătăi
pe minut, ceea ce este relevant pentru forma sa sportivă. Bute este
mai înalt decât Miranda cu șase centimetri, dar, culmea,
columbianul are o alonjă superioră cu 19 centimetri, ceea ce poate
fi un avantaj pentru el.
Viteză. La acest capitol, Bute este superior. Se
mișcă mai bine în ring, lovește fulgerător, poate acumula puncte
importante. În fața unor astfel de adversari, Miranda a avut de
fiecare dată probleme.

Tehnică. Și aici, tot Bute este în avantaj. Are
lovituri cu ambele brațe, gamă mult mai variată, la corp și la cap,
în timp ce Miranda are în arsenal doar o singură lovitură de forță,
cea de dreapta. Miranda este văzut ca un boxer mai rudimentar, dar
foarte puternic.

Concluzie: Meciul de la Montreal, dintre Bute
și Miranda, este unul în care se vor înfrunta stilul, tehnica,
rafinamentul cu forța brută. Miranda are o singură șansă să câștige
acest meci, o victorie înainte de limită, obținută printr-o
lovitură norocoasă. Pentru a căuta această lovitură, Miranda va fi
obligat să se arunce și să riște, ceea ce-l face vulnerabil.
Inteligent, Bute va ști să speculeze momentul prielnic și poate
încheia meciul înainte de limită.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×